campaign-notification campaign-notification

Inspectează utilajul second-hand înainte să-l cumperi

Publicat de Utilben14/01/2021

Cumpărarea unui utilaj presupune mai mult decât cercetarea pieței și planificarea în detaliu a achiziției propriu-zise. Afla detalii din acest articol.

De ce sa inspectezi utilajul second-hand înainte să îl cumperi?

Cumpărarea unui utilaj presupune mai mult decât cercetarea pieței și planificarea în detaliu a achiziției propriu-zise. Trebuie să ai banii necesari acestei tranzacții. Bugetul trebuie să fie un factor primordial în luarea deciziei de cumpărare.

utilaje constructii second

Unitățile bancare îți pot oferi condiții bune de creditare sau leasing, atunci când nu poți achiziționa un utilaj cu banii jos. Puțini își permit asta. Vestea bună este că anumiți dealeri de utilaje au parteneriate încheiate cu mai multe bănci și îți pot oferi suport în ceea ce privește finanțarea. Un astfel de exemplu este compania UTILBEN. Asocierea cu bănci de renume vine la pachet cu diferite avantaje de creditare, între care și dobândă preferențială. Așa că ia în considerare și acest beneficiu.

 

Inspectarea utilajului pe care urmează să îl cumperi este esențială.

Dacă testarea echipamentului în prealabil achiziției nu este permisă, evitați vânzătorul respectiv. Asta dacă nu cumva achiziția este însoțită de o garanție solidă în ceea ce privește buna funcționare a utilajului. Cel mai bine este să fii însoțit de un mecanic experimentat, care să testeze echipamentul în detaliu. Totodată, dedică acestei operațiuni suficient timp, dacă nu vrei să te trezești cu un utilaj de constructii second hand care are vicii ascunse. Dacă observi că cel care vrea să îți vândă echipamentul este nerăbdător, se grăbește sau are o atitudine ostilă, cel mai bine este să renunți la tranzacție. Cel mai probabil, are ceva de ascuns. Per ansamblu, un utilaj curat ar trebui să fie un bun indicator asupra mentenanței, dar numai o inspecție în detaliu va releva dacă prima impresie este și cea corectă.

 

O inspecție ca la carte se face în 4 pași:

 

  • În primul rând, trebuie analizată structura utilajului, caroseria și felul în care se prezintă vizual echipamentul respectiv. Aici intră eventualele elemente descentrate, lovituri ale caroseriei sau suduri. Atenție la părțile revopsite.
  • În al doilea rând, trebuie să verifici motorul utilajului și tot ce ține de partea mecanică. Atenție la scurgeri de lichide și piese schimbate. Totodată, verifică puterea motorului și eventualele semne de uzură.
  • În al treilea rând, verifică sistemul hidraulic. Nu are rost să insistăm asupra acestui aspect, pentru că știi prea bine că hidraulica este esențială pentru productivitatea utilajului. Din nou, fii atent la scurgeri și mișcări ale brațelor.
  • În al patrulea rând, verifică acele componente esențiale pentru ca un utilaj să își facă bine treaba: Atașamentele. Dacă achiziționezi un excavator, de exemplu, uită-te cu atenție la cupă și la brațul de săpare. Dacă identifici daune majore, fă un pas în spate.

 

utilaje constructii second hand

Starea de funcționare a celor 4 categorii de mai sus trebuie să determine decizia ta de cumpărare. Dacă toate 4 sunt în stare bună sau acceptabilă, atunci ar trebui să achiziționezi echipamentul cu pricina. Dacă, dimpotrivă, motorul este distrus, de exemplu, celelalte 3 aspecte nici nu își mai au rostul. Sub nicio formă, nu trebuie să cumperi un utilaje de constructii second hand dacă unul dintre cele 4 sisteme este compromis.

 

Iată o listă preliminară asupra semnelor la care trebuie să fii atent:

 

  • Ascultă zgomotul motorului și caută scurgeri de ulei
  • Ia o mostră de ulei de motor și analizează calitatea acestuia
  • Uleiul hidraulic și cel pentru transmisie trebuie verificate atent
  • Încearcă toate vitezele utilajului și manevrabilitatea acestuia
  • Pune-l pe vânzător să îți explice toate comenzile utilajului
  • Verifică acuratețea comenzilor și mișcările manetelor sau comutatoarelor
  • Zgomotele la cuplarea sistemului hidraulic trădează vicii ascunse
  • Folosește frâna și fii atent la zgomotele produse pe frânare
  • Atenție mare la suduri, fisuri și elemente desprinse ale caroseriei sau brațului
  • Caută locurile care se uzează cel mai frecvent, în funcție de utilaj
  • Fii atent ca atașamentele să fie compatibile cu utilajul inspectat

utilaje constructii second de la dealer

Cel mai bine ar fi să obții un raport complet asupra mentenanței și asupra intervalelor de service. Dacă un vânzător îți poate oferi și aceste informații, atunci achiziția devine mai sigură.


Contacteaza-ne

De ce servicii aveti nevoie?

Întrebări și răspunsuri

0 Intrebari

    Comentarii 0 Comentarii

    ( Intra in cont pentru a adauga un comentariu. )