8 lucrari pe care le poti face cu o nacela cu brat articulat
Proiectele care presupun muncă la înălțime nu pot fi realizate fără următoarele utilaje: nacele foarfecă, nacele cu braț articulat, nacele cu braț telescopic sau nacele verticale. Ele au trăsături similare, însă nu ar exista atâtea tipuri de nacele dacă toate ar face același lucru. Deci, fiecare tip de nacelă se adaptează unui mediu specific de lucru și unui tip specific de activitate. Asta înseamnă că o nacelă cu braț articulat poate să fie de două ori mai eficientă într-o anumită situație decât o nacelă verticală, de exemplu.
Nacelele foarfecă sunt create pentru o suprafață plană și dură, care se află în imediată proximitate. Deci, nacelele foarfecă nu sunt făcute să parcurgă distanțe lungi. Pe de altă parte, nacelele cu braț articulat și cele cu braț telescopic sunt făcute pentru a naviga terenul moale și sunt foarte ușor de manevrat. Ca urmare, în cele ce urmează, vă vom prezenta 8 lucrări care se potrivesc mănușă nacelelor cu braț articulat.
1. Vopsirea zidurilor sau tavanelor.
Veți spune că puteți folosi și nacele foarfecă pentru vopsirea zidurilor sau tavanelor, însă trebuie să știți că nacelele cu braț articulat sunt mai eficiente în locuri foarte înalte și în spații înguste. Datorită brațului care poate merge în orice direcție, niciun colț al clădirii nu vă va crea probleme. Acest tip de nacelă este de preferat pentru că vă ajută să navigați cu ușurință oriunde pe șantier.
2. Iluminat stradal și semne de circulație.
Stâlpii de iluminat de pe o stradă nu sunt ușor accesibili de cele mai multe ori, iar situația este similară în cazul semnelor de circulație. Gândiți-vă numai la indicatoarele de pe autostrăzi sau la cele aflate pe poduri. Nu de puține ori, luminile și semnele de circulație sunt la o distanță de câțiva metri de stradă, după un colț sau o curbă, sau poate chiar între niște copaci. O nacelă cu braț articulat este perfectă în astfel de cazuri.
3. Culegerea fructelor.
Dacă o nacelă cu braț articulat poate lucra în jurul copacilor pentru a înlocui un bec de pe o stradă sau pentru a schimba un semn de circulație, înseamnă că poate fi folosită și pentru culegerea fructelor. Agricultorii ar trebui să se orienteze mai des către nacelele cu braț articulat pentru că aceste utilaje le pot face munca mai ușoară și mult mai sigură. Și chiar mai plăcută decât dacă s-ar chinui cu o scară.
4. Curățarea jgheaburilor și burlanelor.
Poate curățarea jgheaburilor și burlanelor nu pare o sarcină care să necesite o nacelă cu braț articulat, însă vă asigurăm că această muncă devine floare la ureche cu ajutorul unui astfel de utilaj. În loc să folosiți o scară pe care să o tot mutați în jurul acoperișului, gândiți-vă cât de ușor va fi să faceți acest lucru cu o nacelă cu braț articulat. Și, totodată, cât de accesibil este să faceți asta cu o nacelă, și nu cu o scară.
5. Tăierea și tunderea copacilor.
Dacă aveți o proprietate de dimensiuni mari înconjurată de copaci sau vă ocupați de întreținerea unui complex comercial sau turistic, o nacelă cu braț articulat este cel mai bun prieten. Acest utilaj vă duce rapid și cu un minim efort la locul unde trebuie să tăiați, fără să fie nevoie să vă cățărați în copaci sau să folosiți o scară. Munca este mult mai rapidă și productivitatea crește.
6. Lucrări electrice.
Am vorbit la punctul 2 despre iluminatul stradal, dar trebuie să luăm în calcul că multe magazine, depozite și imobile au tavane înalte și, deci, corpuri de iluminat la care se ajunge cu greu. Nacelele cu braț articulat nu doar că lucrează bine la înălțime, ci vă și oferă manevrabilitatea de care aveți nevoie pentru a schimba becuri la foc automat, fără să fie nevoie să repoziționați nacela.
7. Stadioane, poduri, hangare, săli de conferință.
Această enumerare ar putea continua, însă ideea rămâne aceeași: o nacelă cu braț articulat se poate strecura printre obstacole de genul ecranelor, reflectoarelor, tabelelor de scor sau avioanelor care pot ocupa un hangar, iar dumneavoastră vă puteți face treaba liniștit. Fie că schimbați un neon, vopsiți un tavan, faceți o reparație sau schimbați o țeavă, treaba devine o joacă de copii cu aportul unei nacele cu braț articulat.
8. Izolare termică și construirea acoperișurilor.
Nacelele cu braț articulat pot fi folosite și în lucrări de construcții, cum ar fi izolarea termică a unei case sau construirea unui acoperiș, pentru că asigură siguranță în muncă, eficiență și productivitate mare. Cu un cuplu de muncitori care navighează în jurul construcției, lucrarea este gata în doi timpi și trei mișcări.
UTILBEN vă furnizează o gamă variată de nacele cu braț articulat de la producători consacrați - Airo, Genie, Haulotte, Niftylift, Zoomlion -, ceea ce vă asigură achiziția unui utilaj fiabil. În plus, UTILBEN vă oferă consultanță, finanțare, garanție, service și piese de schimb, pentru ca experiența dumneavoastră de cumpărare să fie lipsită de griji!