campaign-notification campaign-notification

Calendarul fermierului pentru luna iulie

Publicat de UTILBEN21/06/2023

calendarul fermierului iulie, calendar agricultura, lucrari agricole iulie, utilaje agricultura, tractoare, incarcatoare telescopice

Afla care sunt principalele lucrari agricole din calendarul fermierulului pentru luna iulie.

Calendarul fermierului pentru lucrările agricole din luna iulie

Luna iulie, denumită și luna lui cuptor, deține o importanță deosebită pentru fermierii din România. În această perioadă, agricultorii încheie lucrările de întreținere a culturilor prășitoare. Se va realiza irigarea culturilor și sistemelor amenajate cu acest scop. Fermierii se vor ocupa apoi de dezmiriștire și de adăugarea îngrășămintelor. Culturile de cereale paioase precum grâul și orzul vor fi atent monitorizate în fiecare zi, în vederea stabilirii momentului optim pentru recoltare. 

În acest articol, veți putea găsi informații relevante despre activitățile pe care trebuie să le desfășurați în luna iulie, precum și despre echipamentele necesare.

Principalele lucrări agricole din calendarul fermierului pentru luna iulie:

  • Se va cosi și aduna fânul utilizând tractoare echipate cu cositori, greble, prese de balotate și înfoliatorare de baloți. De asemenea, pentru manipularea și transportul baloților va fi nevoie de încărcătoare telescopice și remorci.
  • Recoltarea rapiței, orzului și a grâului de toamnă va începe în această lună. Aici fermierii vor utiliza combine agricole, tractoare, remorci și încărcătoare telescopice cu cupe, pentru manipularea în fermă a producției obținute.
  • Se balotează paiele unde este cazul cu ajutorul tractorelor echipate cu presă de balotat și remorcă platformă pentru transport.
  • Sunt discuite miriștile cu tractor echipat cu grape cu disc mare.
  • Sunt aplicate tratamente în fermele viticole și pomicole. În această activitate, fermierii folosesc tractor cu atomizor, unde este cazul și unde nu s-a început recoltatul fructelor.

Utilaje disponibile în gama Utilben:

Lucrările agricole din diferite domenii ale agriculturii

  1. Legumicultură:

  • Luna iulie este o perioadă sensibilă pentru culturile de tomate. Pentru a evita apariția sau răspândirea manei, vă recomandăm să reduceți gradul de umiditate din sol și din solar, dacă e cazul, și să rupeți frunzele aflate la baza plantelor pentru a le aerisi. 
  • Vă recomandăm să aplicați tratamente foliare în vederea combaterii agenților patogeni la o serie de culturi: castraveți, ardei, pepeni, tomate, dovlecei, fasole, morcovi și varză.
  • Până la jumătatea lunii iulie, se va semănal fasolea verde, salata verde, mărar și castraveții pentru obținerea unei recolte de toamnă. 
  • Semănarea ridichilor de toamnă va fi realizată în prima jumătate a lunii.
  • Usturoiul și ceapa vor fi recoltate, urmând ca acestea să fie uscate prin expunere la soare timp de câteva zile și ulterior depozitate.
  • Se completează golurile în culturile de varză de toamnă, conopidă şi gulii de toamnă;
  • La țelină, se recomandă eliminarea frunzelor pentru a permite dezvoltarea căpățânii.
  • Va începe recoltarea cartofilor de vară.
  1. Cultură mare

  • Se recoltează grâul de toamnă și de primăvară, secară pentru boabe, ovăzul și orzoaica.
  • Imediat după recoltare, se efectuează dezmiriștirea pentru a menține umiditatea și a pregăti terenul pentru următoarea cultură.
  • Producția recoltată este depozitată în spații igienizate, iar în cazul în care umiditatea boabelor este prea mare, se iau măsuri pentru a o reduce.
  • Se monitorizează zilnic culturile de cereale păioase pentru a determina perioada optimă de recoltare.
  • Recoltarea rapiței și a orzului este încheiată.
  • Se efectuează măsurători ale umidității pentru a preveni pierderile de calitate și cantitate.
  1. Pomicultură

  • Se răresc piersicile mari, păstrând o distanță de 8-10 cm între ele pentru a obține o recoltă optimă.
  • Tăierea în verde a merilor și perilor până la mijlocul lunii iulie este foarte importantă, după ce creșterea lăstarilor s-a încheiat.
  • Se culeg nucile verzi pentru a fi folosite la dulceață.
  • Se recoltează soiurile timpurii de mere, pere și prune.
  • Se recoltează corcodușele și dudele.
  • Se urmăresc buletinele de avertizare fito-sanitară și se aplică tratamente în funcție de necesitate.
  • Are loc recoltarea la speciile vișin, cais, piersic, coacăze și zmeură.
  • Se începe recoltarea merelor și perelor de vară, precum și a prunelor timpurii.
  • La măr apare făinarea, care este cea mai periculoasă boală pentru acest pom. Fructele trebuie monitorizate cu atenție, iar în absența acestora, se acordă atenție frunzelor. Tratamentele trebuie aplicate chiar dacă mărul nu dă roade în acel an.
  • Se înlătură drajonii, care consumă substanțe nutritive.
  • Până în luna august, se efectuează tăieri de vară la pomii fructiferi și se administrează ultima doză de îngrășământ la piersici și caisi.
  • Se îndepărtează toți lăstarii anuali care cresc vertical. În cazul soiurilor care cresc încet, se lasă lăstarii mai subțiri și se taie doar pe cei puternici, deoarece este posibil ca fructele rămase pe pom să nu primească suficientă hrană.
  1. Viticultură

  • În apropierea sfârșitului lunii, se va continua legarea lăstarilor, aceasta fiind a treia etapă de legare, înainte ca strugurii să intre în pârg.
  • Tratamentele fitosanitare împotriva bolilor și dăunătorilor continuă să fie efectuate, iar îngrășămintele foliare sunt aplicate.
  • Se va începe recoltarea strugurilor destinați consumului în stare proaspătă, care au o perioadă de maturare timpurie.
  • Pentru plantațiile care se află în primii trei ani de la plantare, se va efectua al doilea copcit în lunile iulie-august.
  • Solul trebuie menținut afânat și curat de buruieni.
  1. Zootehnie

  • Se efectuează cosirea și strângerea fânețelor.
  • Se finalizează procesul de pregătire a turmelor de oi pentru deplasarea acestora către pășunile alpine.
  • Furajarea suplimentară a animalelor este în desfășurare.
  • Se asigură bunăstarea animalelor pentru a le proteja de caniculă.
  1. Apicultură

  • În luna iulie, apicultorii trebuie să se ocupe de pregătirea rezervelor de hrană și a familiilor de albine pentru iarnă. 
  • În prima parte a lunii, culesul de floarea-soarelui continuă, iar în funcție de tipul de hibrid și condițiile pedoclimatice, poate aduce venituri importante. 
  • Trebuie reorganizat cuibul familiilor de albine, lăsând în stupi doar fagurii cu puiet și rezervele necesare. 
  • În plus față de producția de miere, se poate recolta și polen sau propolis.

Concluzii

Luna iulie este una importanta pentru orice agricultor, iar, pentru a realiza toate lucrările în timp util și corect, va fi nevoie de echipamente fiabile care să îndeplinească o varietate de sarcini.

Vă invităm să vedeți toate utilajele și implementele agricole din oferta noastră pe www.utilben.ro


Contacteaza-ne

De ce servicii aveti nevoie?

Întrebări și răspunsuri

0 Intrebari

    Comentarii 0 Comentarii

    ( Intra in cont pentru a adauga un comentariu. )