campaign-notification campaign-notification

Calendarul fermierului pentru luna martie

Publicat de 10/03/2022

calendarul fermierului, agricultura martie, agricultori, utilaje ferma, utilaje agricole, echipamente agricole, plug tractor

Care sunt activitatile agricole specifice inceputului de primavara si ce utilaje se folosesc? Aflati care este calendarul fermierului pentru luna martie.

Calendarul fermierului pentru lucrările agricole din luna martie

La începutul primăverii, calendarul fermierului cuprinde activități de pregătire a terenului pentru semănat. În această perioadăse realizează însămânțarea terenurilor agricole pentru a pregăti culturile de primăvară. Există situații în care fermierii nu au avut posibilitatea de a folosi utilajele pe solul umed al cămpurilor agricole în toamnă, mai ales dacă precipitațiile au fost abundente. În aceste condiții, este nevoie ca agricultorii să finalizeze în primăvară lucrările pe terenurile rămase nearate. Terenul trebuie să fie la un nivel optim de umiditate pentru a nu se tasa. 

tractoare noi

Ce utilaje agricole se folosesc în luna martie

  • Tractoare cu încărcător frontal: sunt utilizate la hrănirea animalelor sau la curățarea grajdurilor, manevrarea baloților, tăierea silozului cu ajutorul cupelor;
  • Remorci agricole: se folosesc cu precădere în fermele mari;
  • Încărcătoare telescopice: pentru manevrat baloți în fermele mari;
  • Tractor + plug: realizarea de arături acolo unde nu s-au putut efectua în toamnă, 
  • Combinator sau tractor + grapă cu discuri: la pregătirea solului în vederea semănării mazării, cerealelor de primăvară, sfeclei de zahar și a florii soarelui;
  • Tractor + mașină de stropit sau mașină autopropulsată: pentru efectuarea tratamentelor la rapiță și cerealele de toamnă, sau erbicidarea lor;
  • Tractor + atomizor: pentru efectuarea tratamentelor în vii și livezi;
  • Vidanje sau remorci agricole: pentru împrășterea gunoiului de grajd;
  • Tractor + mașină de împrăștiat îngrășăminte: pentru aplicarea îngrășămintelor la cerealele de toamnă și rapiță;
  • Tractor + combinator / freză / grapă cu discuri: pentru pregătirea terenurilor unde se vor semăna legume.

plug tractor

Utilaje agricole disponibile în gama Utilben:

Principalele lucrări agricole din calendarul fermierului pentru luna martie:

  • pregătirea terenului, a arătaurilor efectuate în toamnă și primăvară în vederea însămânțărilor de primăvară;
  • semănatul ovăzului, lucernei, grâului și orzului de primăvara, iar după data de 15 martie, se pot semăna inul, sfecla de zahăr și sfecla furajeră;
  • la pregătirea terenului, se încorporează îngrășămintele organice, iar, odată cu semănatul, îngrășămintele minerale;
  • controlul semănăturilor de toamnă la ieșirea din iarnă;
  • pajiștile naturale se curăță de resturi vegetale și fertilizarea cu îngrășăminte organice și minerale se grapează
  • în legumicultură se repară răsadnițele și se plantează în sere și soluri;
  • în pomicultură se continuă tăierile, tratamentele și întreținerea pomilor;
  • în viticulură se efectuează tăierile, revizuirea spalierilor, sârmelor, se fac aprovizionări cu materiale necesare.

Lucrările agricole din diferite domenii ale agriculturii

1. Legumicultură:

  • se pregătește terenul pentru culturile de câmp și, ulterior se seamănă: ceapă, morcov, ridichi, spanac, mazăre, pătrunjel (temperatură sol de 2-4°C); sfeclă roșie (temperatură sol de 4-6°C); fasole (temperatură sol de peste 8°C);
  • se seamănă plante medicinale şi aromatice: anason, fenicul, chimion și coriandru;
  • se plantează răsadurile în solarii;
  • se pregăteşte terenul şi se înfiinţează culturile de rădăcinoase, de varză și conopidă timpurie, culturi bulboase, mazăre, verdeţuri, usturoi, sau praz;
  • se seamănă tomatele de vară-toamnă, ardeioase și vinete pentru producerea de răsaduri;
  • în cazul răsadurilor existente, se efectuează lucrări de îngrijire şi se aplică tratamente fitosanitare;
  • se seamănă în ghivece castraveţi pentru solarii.

utilaje ferma

2. Cultură mare

  • sunt aplicate îngrășăminte culturilor din toamnă 
  • se fac primele erbicidări și tratamente la grâu, dacă este cazul
  • se fac tratamente la rapiță împotriva bolilor și dăunătorilor
  • se pregătește patul germinativ pentru culturile ce vor fi semănate în luna martie
  • se fertilizează culturile de cereale păioase
  • se începe semănatul la culturile care germinează la o temperatură  de 1-5°C: grâu de primăvară, borceag, ovăz, orzoaica de primăvară, mazăre, trifoi și lucernă;
  • când temperatura solului depășește 6°C, se însămânţează cânepa şi se plantează cartoful;
  • la temperaturi în sol de 3-6°C, se continuă semănatul cu sfecla furajeră, lintea, năut, inul de ulei sau bob;
  • se pregătește terenul pentru culturile de floarea porumb, soarelui sau soia.

3. Pomicultură

  • se fac primele tratamente împotriva bolilor
  • la începutul lunii martie se aplică tratamente fitosanitare de iarnă restante precum şi cele din faza de umflare a mugurilor;
  • se execută tăierile de rodire şi de formare a coroanei la pomii tineri;
  • se execută fertilizarea solului în livezi;
  • se execută plantarea de primăvară a pomilor şi arbuştilor fructiferi.

utilaje viticultura

4. Viticultură

  • la fel ca în domeniul pomiculturii, sunt realizate primele tratamente împotriva bolilor
  • se aplică tăierile în uscat. Astfel, producţia va fi una constantă, procesele de creştere şi rodire vor fi reglate, producția obținută va fi una calitativă;
  • copcitul viței de vie se execută pentru a suprima rădăcinile formate din altoi;
  • se execută afânarea de primăvară a solului;
  • se dirijeză coardele lăsate la tăiere;
  • se revizuiesc mijloacele de susţinere.

5. Zootehnie

  • se poate aplica gunoiul de grajd în câmp, pășuni sau fânețe;
  • se efectuează inventarierea resurselor furajere existente până la noua recoltă. 
  • se aplică măsuri de furajare optimă, luând în calcul cerinţele fiziologice pe specii şi categorii de animale;
  • se asigură unui regim de furajare optim pentru ovine și bovine;
  • asigurarea mişcării la animale, cu precădere la bovine;
  • începerea incubaţiei tradiţionale a ouălor de găina în gospodăria ţărănească;
  • se stimulează şi supraveghează zborul general de curăţire a familiilor de albine. Se aplică tratamentele indicate în combaterea bolilor în stupinele infectate.

Concluzii

Calendarul fermierului pentru luna martie cuprinde activități multiple și foarte importante pentru a obține culturi de calitate. Utilben vă furnizează o gamă largă de utilaje, atașamente și mașini agricole pentru orice tip lucrare specifică începutului de primăvară, alături de un pachet complet de servicii.


Contacteaza-ne

De ce servicii aveti nevoie?

Întrebări și răspunsuri

0 Intrebari

    Comentarii 0 Comentarii

    ( Intra in cont pentru a adauga un comentariu. )