campaign-notification campaign-notification

10 Modalități de a-ți proteja utilajul pe timpul iernii

Publicat de 18/01/2021

protejare utilaje pe timp de iarnă, întreținere utilaje, întrețiere utilaje iarna, protejare utilaje, utilaje grele, service utilaje

Cum poți să-ți protejezi echipamentele grele pe timpul iernii? Îți oferim câteva sfaturi utile pentru a-ți menține utilajele în formă maximă, chiar și în anotimpul rece.

Modalități de a-ți proteja utilajul pe timpul iernii

Da, iarna este anotimpul zăpezii, al sărbătorilor și al hibernării, dacă vreți, dar utilajele sunt private de această odihnă binevenită și sunt expuse în fața condițiilor meteorologice extreme. Funcționalitatea echipamentelor agricole sau de construcții poate fi grav afectată, dacă acestea nu sunt îngrijite corespunzător pe timp de iarnă.

În acest articol, vă vom spune ce trebuie să faceți pentru a fi siguri că utilajul vostru va ieși cu bine din iarna grea.

 

1. Verifică filtrele.

Filtrele de aer, de motorină și de ulei pot fi murdare sau chiar înfundate. Mizeria se acumulează cu ușurință în aceste filtre, iar asta va face ca utilajul să pornească mai greu sau chiar deloc. Totodată, dacă filtrele sunt obturate, echipamentul va pierde putere în timpul lucrului.

Verifică filtrele înainte de fiecare pornire a utilajului, mai ales iarna. Curăță-le și schimbă-le cât mai des, pentru că acestea sunt esențiale pentru buna funcționare a utilajelor.

 

2. Verifică bateria.

Frigul cauzează descărcarea rapidă a oricărei baterii sau acumulator. Probabil, ai sesizat că până și telefonul tău mobil se descarcă mai repede iarna decât vara. Același lucru se întâmplă și cu bateria utilajului tău: se descarcă rapid și se încarcă mai greu. Totodată, să nu încerci niciodată să readuci la viață o baterie înghețată. Așteaptă că aceasta să ajungă la o temperatură de minimum 5 grade Celsius și de-abia apoi poți să îi dai curent.

 

3. Verifică fluidele, bușoanele și furtunurile.

Temperaturile de sub 0 grade Celsius cauzează îngroșarea uleiurilor și a altor lichide vitale pentru buna funcționare a utilajului tău. Din cauza acestui fenomen, presiunea pe furtunuri și dispozitivele de etanșare crește. Dacă această presiune ajunge la punctul critic, vor apărea fisuri sau chiar scurgeri. Verifică toate furtunurile cu atenție și caută punctele slabe. Desigur, furtunurile trebuie schimbate la cel mai mic semn de uzură sau îmbătrânire.

 

4. Verifică anvelopele.

Anvelopele sunt cel mai expuse la frig, iar efectul direct este scăderea presiunii din ele. Așadar, este nevoie de ceva mai mult aer în anvelope în sezonul rece, pentru a menține o presiune optimă. Totodată, anvelopele trebuie verificate de uzură excesivă sau îmbătrânire. Pot apărea fisuri sau chiar o pană neplanificată.

 

5. Verifică luminile și ștergătoarele.

Atât luminile de lucru, cât și ștergătoarele sunt cele mai importante iarna, când vizibilitatea scade din cauza condițiilor meteorologice și se întunecă mai devreme. Tocmai de aceea, este foarte important ca luminile de lucru să funcționeze și sticla protectoare să fie curată. În ceea ce privește ștergătoarele, lama de cauciuc ar trebui schimbată cel puțin o dată la 3 ani.

 

6. Verifică radiatorul și dejivrorul de parbriz.

Odată cu lăsarea frigului, trebuie să te gândești la confortul și la sănătatea ta. Prin urmare, trebuie să verifici acele componente ale utilajului care au grijă de tine: radiatorul și dejivrorul. Asigură-te că ai căldură în cabină și că parbrizul poate fi dezaburit rapid. Nu vrei să te trezești iarna cu aceeași temperatură în cabină ca cea de afară.

 

7. Verifică și lubrifiază elementele mobile.

Elementele mobile, cum ar fi brațul unui excavator, pot îngheța și ceda sub presiunea comenzii de lucru. Așa că este esențial ca toate îmbinările să fie bine lubrifiate. Acordă atenție punctelor de gresare și fă exces de zel, dacă nu vrei să ai parte de un utilaj înțepenit, la propriu.

 

8. Încălzește utilajul înainte de pornire.

Motorul și, mai ales, sistemul hidraulic trebuie să lăsate să se încălzească înainte de a pune utilajul efectiv la lucru. Înainte de toate, pornește motorul și așteaptă minimum 5 minute înainte de a pune brațul utilajului în mișcare și fă un tur complet al funcțiilor hidraulice ale acestuia.

 

9. Curăță utilajul.

Nu doar umezeala și mizeria sunt dăunătoare pentru utilajul tău, ci și clorura de sodiu sau alte materiale antiderapante folosite pe drumurile patriei sau pe șantiere. Tocmai de aceea, este imperios să cureți utilajul la sfârșitul zilei de lucru.

 

10. Atenție la depozitare.

Utilajele care sunt lăsate în aer liber peste noapte pot îngheța și se lipesc practic de sol, fie că sunt pe roți sau pe șenile. Când operatorii se urcă în cabină și vor să le urnească a doua zi, utilajele pot fi grav avariate. De aceea, te sfătuim să parchezi utilajele pe scânduri, pe niște anvelope uzate sau în orice alt loc decât direct pe pământ. Totodată, atașamentele nu trebuie să fie lăsate pe sol, ci suspendate.

 

 

Ai grijă de utilajul tău și el va avea grijă de tine!

 
 
 

Contacteaza-ne

De ce servicii aveti nevoie?

Întrebări și răspunsuri

0 Intrebari

    Comentarii 0 Comentarii

    ( Intra in cont pentru a adauga un comentariu. )